Briciul lui Occam


Principiul parcimoniei, întâlnit cel mai adesea sub denumirea de Lama lui Occam sau Briciul lui Occam, este adesea atribuit lui William of Ockham, călugăr franciscan şi filosof al ştiinţei de naţionalitate engleză ce a trăit în secolul al 14-lea (cca. 1285-1349). Briciul lui Occam statutează că, atunci când există două teorii concurente pentru acelaşi fenomen observabil, teoria cea mai simplă este, cel mai probabil, cea corectă. Acest principiu nu este dovedit ştiinţific, deşi au existat numeroase încercări în acest sens, ci este, mai degrabă, o regulă de urmat, stabilită empiric de-a lungul istoriei ştiinţei. 


Putem exemplifica principiul prin aplicarea Briciului lui Occam pe două teorii concurente:
 (1) Pământul este plat.
 (2) Pământul este rotund.
 
Dacă susţinem prima teorie, vom fi nevoiţi să combatem numeroasele dovezi observabile ce induc ideea că Pământul este rotund (de ce pare o stea a-şi modifica altitudinea când este observată de pe latitudini diferite, de ce o navă pare că se scufundă pe măsură ce se îndepărtează, de ce eclipsele au formă rotundă etc.). Singura cale de a gestiona aceste dovezi o reprezintă adăugarea de noi supoziţii la teoria originală. De exemplu, putem presupune că o iluzie optică cauzată de curbarea luminii pe distanţe lungi este explicativă pentru senzaţia de scufundare a navei ce se îndepărtează la orizont şi putem postula astfel pe marginea tuturor celorlalte dovezi observabile. Rezultatul ar fi însă o teorie a Pământului plat învăluită într-un hăţiş de mini-teorii, la rândul lor nedovedite, create cu singurul scop de a susţine teoria originală.

Cea de-a doua teorie, a Pământului rotund, pe de altă parte, explică toate fenomenele observabile fără a avea nevoie de adăugiri, devenind astfel cea mai plauzibilă.

Ia să ne amuzăm puţin şi să aplicăm Briciul lui Occam la controversa iscată de alunizările misiunilor Apollo.

Teoreticienii mistificării acestora susţin că rezultatele misiunilor Apollo, sau măcar ale câtorva dintre acestea, au fost falsificate de NASA. Cei mai mulţi se bazează pe ideea că Statele Unite nu dispuneau, la acea dată, de tehnologia necesară alunizării şi au recurs la trucaje cinematografice pentru falsificarea acestora în scopul abaterii atenţiei opiniei publice de la problemele războiului din Vietnam. Pentru a accepta aceste alegaţii ar trebui să presupunem că cele peste 400.000 de persoane implicate, într-un fel sau altul, în realizarea proiectului Apollo au fost:
(a) păcăliţi într-un asemenea hal încât au crezut, fără urmă de îndoială, că lucrează la construirea şi lansarea unor vehicule spaţiale capabile să îndeplinească misiuni de alunizare cu echipaj uman la bord;
(b) complici la mistificare. În mod sigur echipajele de astronauţi şi specialiştii implicaţi direct în trucarea imaginilor filmate şi a datelor telemetrice din timpul zborului şi din perioada de după alunizare trebuie să fi fost complici întrucât aceştia, prin specificul activităţilor, nu pot fi încadraţi în categoria păcăliţilor.

În concluzie, dintre cele două teorii, care este cea corectă:
(1) Au fost construite vehicule spaţiale capabile să alunizeze cu echipaj uman la bord.
(2) Sute de mii de specialişti au fost păcăliţi şi alte câteva mii au fost complici la uriaşă mistificare al cărei secret a fost păstrat până în ziua de azi.

Briciul lui Occam ne spune că prima teorie este cea mai plauzibilă întrucât se bazează pe dovezi observabile şi nu necesită adăugiri.

În încheiere vă propun, ca exerciţiu, să aplicaţi Briciul lui Occam pe cele două teorii concurente ce se referă la creşterea temperaturilor la nivel global.
(1) Asistăm la un fenomen de încălzire globală cauzat de emisiile de gaze cu efect de seră rezultate în urma activităţii industriale.
(2) Asistăm la un fenomen natural ciclic, repetat de nenumărate ori în istoria planetei, cauzat de fazele activităţii solare.

0 comentarii: