Creativitate

Cu ceva vreme în urmă a luat naştere o fiinţă capabilă să influenţeze mediul înconjurător.

O fiinţă ce, mai târziu, avea să se autodenumească, simplu: OM.

În acea vreme multe alte creaturi se regăseau împrăştiate pe tot cuprinsul Lumii şi fiecare a evoluat în maniera sa proprie, în funcţie de obiceiuri şi caracteristici fizice. Specia umană nu excela în putere fizică dar beneficia de un atu crucial: MÂNA. Prin încercarea continuă de a-i depăşi limitele utilităţii omul a transformat mâna într-un foarte abil instrument de manipulare.


Aceste capacităţi de manipulare sporite au atras după ele o creştere exponenţială a creativităţii. De aici şi până la apariţia credinţei în creaţie n-a mai fost decât un pas. Iar apoi ne-am scufundat într-un cerc vicios al idealurilor. Şi am stabilit arbitrar că actul creaţiei este apanajul fiinţelor vii.

Părerile asupra naturii divine sunt împărţite. Unii susţin că omul este croit după chipul şi asemănarea divinităţii în timp de alţii cred că Dumnezeu este o fiinţă cu totul şi cu totul aparte. Puţini sunt aceia care cred în natura energetică sau divinului.

Greu de imaginat Dumnezeul ca energie nu-i aşa? O noţiune care ne umple de mirare. Mirarea, la rândul ei este parte a procesului creativităţii. Am învăţat să fim creativi prin manipularea uneltelor necesare supravieţuirii timp de milenii, perioadă în care am dus o luptă constantă cu "necunoscutul".

Teama noastră de "necunoscut" îşi are rădăcinile în utilizarea creativităţii ca mecanism de apărare şi a avut ca rezultat divinizarea inexplicabilului. Vinovatul pentru acest şablon este instinctul, ne simţim mai în siguranţă adulând decât ignorând.

Credinţa ca mijloc de apărare generează creativitate şi prin asta evoluăm. Creativitatea ajunge uneori să depăşească realitatea şi ajungem să ne imaginăm lucruri ce nu par a fi posibile. Asta nu înseamnă că cele imaginate sunt imposibile. De cele mai multe ori nu am descoperit încă combinaţia perfectă de energie şi materie care să le facă posibile. Pentru un nou pas evolutiv pe care, la un moment dat, omenirea în ansamblu sau doar un singur individ şi-l imaginează este necesară doar combinarea ingredientelor perfecte la momentul potrivit.

Dacă momentul potrivit este, cel mai adesea, uşor de identificat, ingredientele sunt dificil de stabilit. Orice element potrivit are şi o componentă nepotrivită dar aici ne sare în ajutor creativitatea pentru a discerne acele soluţii ce anihilează răul.

Calea creativităţii ne va conduce, poate, în cele din urmă, la atingerea unui stadiu evolutiv în care ne vom desprinde de fiinţă şi vom exista doar ca energie universală, devenind, la rândul nostru, subiect al adoraţiei divine.