Sunt unele zile în care toate cele îţi merg anapoda. Sunt exact acele zile în care şi frigiderul se goleşte instantaneu de orice fel de grăsime. Se pare că există o corelaţie strânsă între cantitatea de grăsime din bucate şi lăţimea zâmbetului de pe feţele oamenilor. De ce e aşa? Păi ar cam fi nişte explicaţii, cam trei la număr, după cum urmează.
Mai întâi, se zice că grăsimile alimentare sunt cel mai bun mijloc de a acumula energie în organism. Este modul prin care corpul îşi face rezerve pentru vremurile în care hrana este oarecum greu de găsit. Nu intrăm aici în teorii evoluţioniste, graşii au mai multe şanse de supravieţuire în pe timpul foametei (asta dacă nu-i mănâncă slabănogii) etc.
În al doilea rând grăsimea este un excelent izolator împotriva frigului. Iar ne ducem la discuţia despre evoluţie şi am zis că nu e cazul acum.
Şi, în fine, ajungem la explicaţia numărul trei care are mari şanse de a fi şi cea reală. Evoluţia (iar?) ne-a impus apetitul pentru grăsimi pentru că acestea vor sfârşi prin a ne ucide în cele din urmă. Nu, nu sunt unul "din ăia" cu alimentaţia raţională. Ba chiar am vreo 15 kilograme mai mult decât ar fi normal la vârsta mea (categoria "experimentaţi"). În mod normal evoluţia induce acele reflexe comportamentale menite să favorizeze supravieţuirea individului şi perpetuarea cu succes a speciei. Dar, pe măsură ce îmbătrânim, după ce am încheiat cu educaţia copiilor şi i-am văzut ajunşi la maturitate, devenim o povară, îi încetinim pe cei mai tineri şi le devenim concurenţi în procurarea hranei, adăpostului şi celorlalte resurse. Supravieţuind mai mult de 50-60 de ani nu facem decât să reducem şansele de supravieţuire ale propriilor progenituri. Tocmai de aceea evoluţia, draga de ea, ne-a înarmat cu toate cele necesare pentru supravieţuirea pe termen scurt şi mediu, iar pe termen lung încearcă să ne ucidă, extrem de elegant, cadorisindu-ne cu un apetit incontrolabil pentru grătare, burgeri, cartofi prăjiţi şi alte asemenea minunăţii culinare.
0 comentarii:
Trimiteți un comentariu