Marea depresiune, cunoscută şi sub denumirea de Marea criză economică a rămas în istorie ca unul din cele mai mari puncte de cotitură în istoria economiei mondiale. Deşi în unele ţări efectele ei s-au resimţit încă din 1928, data ei oficială de începere este 29 Octombrie 1929, dată ce a rămas în memoria colectivă sub numele de Black Tuesday (Marţea Neagră).
* Atât Iisus cât şi Buddha şi-au făcut intrarea templu la vârsta de 12 ani şi ambii şi-au impresionat asistenţa prin înţelepciunea cuvintelor.
* Atât Iisus cât şi Buddha au trăit mulţi ani în recluziune - Buddha 47 şi Iisus 40.
* Atât Iisus cât şi Buddha s-au îndreptat spre un smochin în vremuri de foamete.
În perioada 1971-1989, în timpul regimului de apartheid, în Africa de Sud s-a desfăşurat o amplă operaţiune cu caracter strict secret al cărei scop final era stârpirea homosexualităţii din armată prin metode medicale a căror etică este cel puţin discutabilă. Conform unor foşti chirurgi militari în toată această perioadă au fost efectuate aproximativ 900 de operaţii ce urmăreau conversia sexuală forţată.
Wendell Johnson, patolog la University of Iowa, s-a trezit într-o bună(?) dimineaţă a anului 1939 cu o idee fixă în cap, mai precis teoria diagnosogeniei, ce sugera că reacţiile negative la tulburările normale de vorbire favorizează apariţia bâlbâielii. A stat el şi s-a gândit la teoria asta până l-a apucat durerea de cap şi i-a venit o idee şi mai şi. Ce-ar fi să încerce să "fabrice" bâlbâiţi?