PsyOps: "Închisoarea" Stanford (IV)

Concluzii
Zimbardo a rămas convins că experimentul a reliefat modul în care personalitatea individului poate fi distorsionată atunci când acesta dobândeşte o poziţie cu autoritate. Din observaţiile sale rezulta că factorii sociali şi ideologici au contribuit din plin la formarea comportamentului celor două grupuri de test.

Indivizii au acţionat aşa cum au crezut că trebuie să acţioneze şi nu în conformitate cu propriile raţionamente şi standarde morale. Rezultatele acestui experiment au fost utilizate ani de-a rândul în justiţia americană pentru a demonstra că închisorile trebuie să fie supuse unor reguli şi proceduri foarte severe, precum şi unui control strict din partea autorităţilor competente superioare, în scopul de a se evita abuzurile asupra deţinuţilor.

Critici
Etica experimentului a fost pusă la îndoială de foarte multe ori, cu siguranţă acesta nu ar mai putea fi repetat în aceleaşi condiţii în zilele noastre întrucât ar pune într-un pericol real persoanele predispuse la dezechilibre mentale şi emoţionale. Ca să fim corecţi cu Zimbardo, toate aceste discuţii şi recursuri la morală şi principii etice sunt post-factum, la vremea demarării experimentului acesta neavând de unde să ştie că se poate ajunge la un asemenea nivel de internalizare şi instituţionalizare.

Există şi voci care critică validitatea rezultatelor experimentului, fără să ţină seama că acesta a fost un simplu studiu şi nu un experiment ştiinţific în toată regula, rezultatele sale fiind pur observaţionale şi netrecute prin filtrul unei evaluări ştiinţifice. Criticii contestă în special modalitatea de recrutare a subiecţilor fiind convinşi că prin conţinutul anunţurilor publicate în ziare au fost atraşi indivizi predispuşi la violenţă.

După încheierea prematură a experimentului atât "gardienii" cât şi "prizonierii" au declarat că au acţionat în conformitate cu ceea ce au crezut că li se cere, cu alte cuvinte au jucat nişte roluri, asemenea actorilor din filme. Ori tocmai aceste declaraţii au dat naştere dezbaterilor referitoare la validitatea studiului, anuniţi specialişti considerând că în aceste condiţii nu se pot trage concluzii cu privire la adevărata natura umană. În plus "închisoarea Stanford" are foarte puţine afinităţi cu adevărata lume a instituţiilor corecţionale. Este indubitabil că în închisorile de pe mapamod au loc şi abuzuri însă în majoritatea acestor instituţii aceste evenimente sunt cazuri izolate. De regulă gardienii sunt atent selecţionaţi, trec printr-un proces de instruire destul de temeinic, sunt atent supravegheaţi în cursul exercitării funcţiunilor şi sunt obligaţi să urmeze cu stricteţe un set de protocoale extrem de rigid şi foarte atent conceput.

Notele lui Zimbardo reliefează faptul că nu toţi "gardienii" au manifestat tendinţe sadice, unii dintre ei încercând chiar să ajute "deţinuţii" faţă de care au avut chiar manifestări de compasiune. Aşa cum au evidenţiat studiile ulterioare abuzurile din instituţiile corecţionale se propagă de la vârful ierahiei iar ordinele emise de autoritatea superioară pot influenţa comportamentul subordonaţilor, indiferent de pornirile naturale ale acestora. Cu alte cuvinte experimentul ar fi putut avea succes şi ar fi putut fi dus la bun sfârşit dacă Zimbardo ar fi avut prevederea de a impune "gardienilor" un set de reguli mai stricte.