Conspiraţii: Luciferienii (II)


Planul de acţiune
Principalele linii de acţiune pentru Iluminaţi, conform planului conceput de Weishaupt, erau următoarele:

1. Utilizarea mitei în bani şi favoruri sexuale pentru a dobândi controlul asupra celor care se află în poziţii de decizie în guverne şi alte entităţi statale. Odată ce aceste persoane vor cădea în plasa de minciuni şi tentaţii desfăşurată de Iluminaţi, se va trece la fidelizarea lor prin şantaj în toate formele acestuia - ameninţare cu ruina financiară, expunerea publică, decăderea politică etc. - sau chiar prin ameninţări la adresa integrităţii fizice şi mentale atât a lor cât şi a familiilor lor.

2. Iluminaţii infiltraţi în conducerea colegiilor şi universităţilor vor recruta studenţi cu inteligenţă peste medie, care provin din familii din clasa superioră, cu relaţii internaţionale. Aceşti recruţi vor fi supuşi unui antrenament în studiul Internaţionalismului prin intermediul unor burse speciale înfiinţate de Iluminaţi. În paralel studenţii vor fi supuşi şi unui program de îndoctrinare astfel conceput încât ei să fie convinşi că cei talentaţi şi foarte inteligenţi au dreptul să se plaseze deasupra celorlalţi şi să-i conducă.

3. Toţi factorii de decizie ajunşi sub influenţa Iluminaţilor şi studenţii ce au încheiat ciclul de îndoctrinare vor fi utilizaţi ca agenţi şi plasaţi în umbra guvernelor, în posturi cheie, activând ca experţi şi specialişti. Ei vor consilia guvernanţii asupra adoptării şi punerii în aplicare a acelor politici care, pe termen lung, să slujească la instaurarea dominaţiei mondiale a Iluminaţilor, concomitent cu anihilarea şi distrugerea formelor tradiţionale de guvernare şi a religiilor.

4. Iluminaţii îşi vor asigura controlul absolut asupra presei şi altor mijloace de informare astfel încât toate informaţiile ce ajung la mase să inoculeze ideea guvernului mondial ca panaceu pentru toate situaţiile de criză.

Privind la situaţia actuală, este foarte posibil ca aceste patru puncte să fi fost deja îndeplinite sau să se afle foarte aproape de faza finală a implementării lor. Se poate afirma în mod cert că, cel puţin în ceea ce priveşte mass media, lucrurile au evoluat întocmai cum le-a planificat Weishaupt în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Din nefericire foarte puţini oameni sunt conştienţi de această stare de fapt ceea ce îi face să asiste nepăsători la transformările prin care trece lumea în zilele noastre.

0 comentarii: