Conspiraţii: Luciferienii (VI)


Războaiele mondiale
Primul Război Mondial, conform planurilor lui Pike, urma să distrugă ţarismul rusesc - aşa cum juraseră bancherii internaţionali după eşecul Congresului de la Viena - şi să transforme Rusia în bastionul comunismului şi ateismului. Disensiunile dintre Anglia şi Germania, atent create, întreţinute şi amplificate de agenţii Iluminaţilor veau să fie utilizate ca element favorizant pentru declanşarea acestui război. După încheierea războiului, conform planificării, urma o perioadă în care comunismul avea să fie instaurat şi întărit până la nivelul la care devenea capabil să distrugă alte forme de guvernare.

Conspiraţii: Luciferienii (V)


Controlul asupra economiei
Imediat după bătălia de la Waterloo finanţiştii a răspândit cu rapiditate zvonul fals că Napoleon a câştigat, determinând instalarea panicii la bursa din Anglia. Cotaţiile s-au prăbuşit până foarte aproape de zero astfel încât bancherii internaţionali au putut cumpăra pachete uriaşe de acţiuni la preţuri de nimic. în acest mod ei au reuşit, într-un timp extrem de scurt. să obţină controlul nu doar asupra economiei engleze ci, teoretic, asupra economiei întregii Europe. Imediat după eşuarea Congresului de la Viena finanţiştii i-au forţat pe englezi să înfiinţeze o nouă Bancă a Angliei, asupra căreia aveau un control absolul, stare de fapt ce s-a perpetuat până în secolul nostru.

Conspiraţii: Luciferienii (IV)


Războaiele napoleoniene
După reuşita din 1789 regizorii Revoluţiei Franceze au decis că este cazul să se implice în ducerea la îndeplinire a unui nou proiect. De data aceasta conspiraţia era ceva mai amplă, mai ambiţioasă şi urmărea doborârea mai multor capete încoronate europene. Conform planului au fost organizate două grupuri de finanţişti, unul pentru a acorda sprijin financiar lui Napoleon iar celălalt pentru a acorda sprijin financiar Angliei, Germaniei şi altor câteva naţiuni. Nu după mult timp Napoleon avea să declanşeze seria de războaie ce-i va purta numele.

Conspiraţii: Luciferienii (III)


Primele mişcări ale Iluminaţilor
Deoarece Anglia şi Franţa erau cele mai mari puteri mondiale în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea Weishaupt le-a ordonat Iluminaţilor să "plămădească" o serie de războaie coloniale, înclusiv Revoluţia Americană, pentru a slăbi Imperiul Britanic. De asemenea, conspiratorii au fost îndemnaţi să instrumenteze Revoluţia Franceză în scopul de a demantela Imperiul Francez. Conform programării pusă la punct de Weishaupt această revoluţie urma să fie declanşată în 1789. În 1784 însă, un act al voinţei divine a făcut ca dovezi asupra existenţei Iluminaţilor şi planurilor urzite de aceştia, dovezi care ar fi putut salva Franţa dacă înfumuratul guvern francez ar fi catadixit să le dea crezare, să iasă la lumină.

Conspiraţii: Luciferienii (II)


Planul de acţiune
Principalele linii de acţiune pentru Iluminaţi, conform planului conceput de Weishaupt, erau următoarele:

1. Utilizarea mitei în bani şi favoruri sexuale pentru a dobândi controlul asupra celor care se află în poziţii de decizie în guverne şi alte entităţi statale. Odată ce aceste persoane vor cădea în plasa de minciuni şi tentaţii desfăşurată de Iluminaţi, se va trece la fidelizarea lor prin şantaj în toate formele acestuia - ameninţare cu ruina financiară, expunerea publică, decăderea politică etc. - sau chiar prin ameninţări la adresa integrităţii fizice şi mentale atât a lor cât şi a familiilor lor.

Conspiraţii: Luciferienii (I)


Notă: Acest articol are la bază înregistrarea "Iluminaţii şi Consiliul Relaţiilor Externe" făcută pe discuri LP, la sfârşitul anilor '60, de Myron Fagan.

Introducere
Undeva în umbra oferită de umbrela organizaţiilor financiare internaţionale se află un mic grup de oameni al căror unic ţel este instaurarea unui guvern mondial în scopul de a obţine controlul asupra întregii omeniri. Pentru a vă putea face o imagine clară asupra acestui complot satanic, va trebui să începem cu începutul, să ne întoarcem la mijlocul secolului al XVIII-lea şi să identificăm personajele care au imaginat menţionatul complot.

Revelaţii scientologice (I)


Contrar concluziei ce s-ar putea desprinde la o privire sumară asupra denumirii acestui cult, scientologia nu are nimic ştiinţific în esenţă. Este doar rodul minţii mai mult sau mai puţin deranjate a unui singur om: scriitorul de SF L. Ron Hubbard. Această nouă "religie" nu are nici un fel de contact cu realitatea şi manipulează concepte de genul extratereştrilor care ataşază tetani de corpurile umane.

Inadvertenţe sacre: Quran (I)


Cine a scris Quran-ul ?
Conform credinţei musulmane Allah este autorul cărţii sfinte însă prima sură este în mod clar o rugăciune adresată lui Allah.