Obligaţia morală (I)

DE CE SUNT DATOR SĂ MĂ ŢIN DE CUVÂNT?

Această întrebare, dacă ar fi pusă unui număr de cinci oameni ar căpăta, cu siguranţă, cinci răspunsuri diferite:
"Pentru că aşa este corect" ar spune primul.
"Pentru că denotă raţiune" ar zice al doilea.
"Pentru că este firesc" ar opina al treilea.
"Pentru că este aşa e civilizat" şi-ar da cu părerea al patrulea.
"Pentru că asta-i voinţa Domnului" ar conchide al cincilea.

Oricât de diferite ar părea cele cinci variante , dacă stăm să le analizăm în profunzime vom constata că acestea, de fapt, coincid. Corectitudinea, prin definiţie, generează întotdeauna bucurie. Nobleţea sufletească este şi ea un motiv de bucurie şi iluminare pentru cei din jur. Ordinea naturală a lucrurilor converge către fericire iar scopul voinţei divine este atingerea binelului general, care, evident, produce bucurie.

Acesta este motivul pentru care moraliştii, indiferent de principiile de bază de la care pornesc, ajung cu toţii la aceleaşi concluzii; cu alte cuvinte recomandă acelaţi tip de comportament, caută să impună aceleaşi îndatoriri şi, cu câteva mici excepţii, judecă cazurile discutabile cu aceeaşi măsură.

Din cele cinci variante mai putem observa că, în toate cazurile, răspunsul la întrebare este oarecum incomplet; de exemplu, autorul întrebării originale ar putea continua cu o alta ("de ce să fiu corect?"; "de ce să fiu raţional?"; "de ce să mă comport firesc?"; "de ce să fiu civilizat?") în încercarea de a lămuri pe deplin chestiunea. Cum şi la această a doua întrebare s-ar putea primi răspunsuri la fel de nesatisfăcătoare este clar că trebuie modificată metodologia adică, mai întâi ar trebui stabilit ce înseamnă obligaţia cuiva de a face ceva şi abia după aceea ar trebui expuse motivele pentru care respectivul ar fi obligat să facă acel ceva, adică "să se ţină de cuvânt".